Doina

Poezia Doina apartine literaturii populare deoarece autorul este anonim, exista mai multe  variante care circula in diferite regiuni si tari, deci are un caracter colectiv, circulind din gura in gura in gura si suferind mici modificari, deci nu are o forma fixa prezentind amprenta oralitatii.

Apartine deasemenea genului liric, deoarece autorii populari anonimi isi transmit direct legatura lor cu acest canteccare le permite un mod specific de manifestare. Comuniunea poporului cu doina este tot atat de veche ca si cea cu natura sau cu animalele domestice, in special cainele si calul. Personificarea cantecului popular cu epitetul “dulce” subliniaza trairea impreuna a omului cu Doina, cantata deobicei pe o melodie taraganata menita sa aline nostalgiile si sa mentina sperantele. Este o creatie sincretica deoarece asociaza exprimari artistice: versul, melodia si eventualul instrument muzical: fluier, vioara, sau pur si simplu frunza pentru sublinierea starii sufletesti.

De-a lungul celor douazaci de versuri cu rima pereche se diferentia- za mai multe specii de doina asociate  diferitelor anotimpuri:                       primavara – doina “de foc” adica de dor deci de dragoste; vara – doina voiniceasca, de haiducie; toamna – doina “de jale” in fata intrarii naturii intr – o stare de hibernare, determinind si singuratatea omului;  iarna – doina de revolta capabila de mangaierea “zilelor si noptilor”.

Primele si ultimile patru versuri ale poeziei subliniaza, cu o mare forta de sugestie, dependenta omului fata de acest cantec, descrisa ca o vietuire simbiotica, determinand intrega conduita a acesteia: Cand rasuni eu stau pe loc”, “ma-ngan cu florile si privighetorile”, “suspin”, “soptesc”, “cu doina ma mai tin”, “cu doina vietuiesc”.

Rostirea de treisprezece ori a cuvantului “doina” subliniaza nevoia omului de acest mod de manifestare, iar prezenta a patru forme de vocativ printre aceste reluari  accentuaza dimensiunea personificarii.

Marea expresivitate a acestor versuri se realizeaza prin prezenta unor figuri de stil cum ar fi repetiria ”Doina, doina”; epitetul “Viers cu foc”, “cantic dulce”, “vant de primavara”; metafora pentru doina “viers cu foc"; personificarea pentru doina: “cu doina  ma mai tin”, pentru frunza: “cand invie”.

Alternarea verbelor a zice, a suspina corelata cu repetarea cuvantului “doina” finalizeaza aceasta elogiere a celei mai importante creatii populare lirice. Prezenta regionalismelor: “cantic”; “viers”, “gios” fixeaza clar apartenenta acestei creatii lirice de la spatiul rural, bine conturat lingvisticprin oralitate, pentru o exprimare libera sugestiva.

Culeasa de Vasile Alecsandri care a si publicat–o prima oara in volumul sau “Poezii poporane”