Hanu Ancutei - Loc de intalnire al timpurilor

Aparut in anul 1928, volumul Hanu Ancutei constituie un punct de referinta in opera lui Mihail Sadoveanu, pentru ca in acesta regasim aproape toate elementele povestirilor antrioare: lumea taraneasca, natura, idilicul, legenda, oralitatea si limba simpla, sateasca.

Actiunea se petrece intr-un han asezat la rascruce de drumuri, unde calatorii si carausii poposeau pentru odihna si petrecere. Hanurile fiind foarte raspandite in acea epoca, alegerea lor ca loc de desfasurare a intamplarilor povestite o mai intalnim la Ioan Slavici in Moara cu noroc si la I. L. Caragiale in nuvela La hanul lui Manjoala. 

La alcatuirea acestei opere autorul a folosit procedeul insertiei, numit si “povestire in rama”, constand in includerea unei povesti in interiorul alteia. In literatura universala, acest procedeu mai apare in culegerea de basme arabe O mie si una de nopti si in Decameronul scriitorului italian Giovanni Boccaccio, iar in literatura romana a mai fost folosit de costache Negruzzi in Istoria unei placinte.

Actiunea cartii se deruleaza in doua planuri narative: cel al hanului Ancutei si cel al unei lumi de demult, evocate de povestirirle calatorilor. Trecutul si prezentul alterneaza continuu, puntea de legatura intre interlocutori fiind Ancuta, hangita. 

Este de remarcat marea arta a lui Sadoveanu de a nota cu minutiozitate amanuntele, orice istorisire putand fi o sceneta, precum si prezentarea portretelor fizice si morale ale personajelor.

Unul din personajele cel mai bine caracterizate este comisul Ionita din povestirea Iapa lui Voda. Creionarea trasaturilor lui fizice si morale este  realizata direct, el fiind prezentat drept un om prietenos, dornic de vorba si  ospitalier.

Istorisirile sunt atractive prin talcul lor, cat si prin inteligenta replicilor, iar cele trei moduri de expunere (naratiunea, descrierea si dialogul) se impletesc fericit alcatuind un tablou de epoca.

Hanul Ancutei fascineaza si la propriu (ziduri groase, ca de cetate) si la figurat (amintire a vremurilor de demult).

La Sadoveanu, hanul este un loc de intalnire al timpurilor, de trecere amarnica a vremii.